Colita pseudomembranoasa

Colita pseudomembranoasa sau colita cu clostridium difficile

Gen de bacterii anaerobe răspandite in sol si tractul digestiv al omului si animalelor. Genul cuprinde mai multe specii (aprox.100) dintre care cel mai frecvent întălnite in infecții la om sunt:
– C. botulinum, responsabil de botulism
– C. tetani, care provoaca tetanosul
– C. perfringens, responsabil de intoxicații alimentare si gangrena gazoasă.
– C. difficile care provoaca colita pseudomembranoasa

Clostridium difficile

-este un bacil Gram-pozitiv, strict anaerob, care provoacă diverse simptome, de la diaree la inflamație a colonului, si care poate pune in pericol viața bolnavului.

-colonizarea tractului gastrointestinal de către Clostridium difficile poate îmbrăca diferite aspecte clinice, în funcție de starea de imunitate a gazdei, care pot varia de la portaj asimptomatic până la diaree severă, colită pseudomembranoasă, megacolon toxic, perforarea colonului și, în unele cazuri, deces. Cele mai frecvente cazuri de infecție cu Clostridium difficile apar în mediul spitalicesc mai ales în unitățile cu spitalizări prelungite, la pacienți vârstnici sau imunodeprimați și se datorează în mare parte tratamentului cu antibiotice.

În ultimii ani, infecțiile cu aceasta bacterie au devenit din ce in ce mai frecvente, severe si dificil de tratat. În fiecare an, zeci de mii de oameni se imbolnavesc de aceasta boala. La nivelul mucoasei intestinului gros, bacilul produce în cantități mari două toxine majore: toxina A (enterotoxina) și toxina toxina B, cu efect citotoxic. În forma sa ușoara, boala se poate ameliora daca se oprește administrarea antibioticelor in special atunci cand nu avem condiții patologice asociate si pacienți cu o imuntate bună.

Apariția a noi tulpini hipervirulente ridică in prezent mari probleme in tratarea acestei boli. Una dintre tulpinile agresive ale bacteriei (ribotipul 027) produce mult mai multe toxine decat alte tulpini. Noua tulpină este mai rezistenta la multe dintre medicamente și a fost descoperită la oamenii care nu au frecventat spitale sau care nu au urmat tratament medicamentos. Aceasta a fost cauza mai multor focare încă din anul 2000 si pană in prezent.

—Unele persoane care suferă de colită cu clostridium difficile nu manifestă niciodată simptome, deși pot transmite infecția. Boala se dezvoltă de obicei la scurt timp după tratamentul cu antibiotice. Totuși semnele si simptomele nu apar imediat, pot trece chiar săptămani sau luni după incetarea terapiei cu antibiotic.

Ardei iuti rosii

Clostridium difficile se transmite prin intermediul fecalelor !!! . .

Infecția se poate transmite direct de la pacient sau purtătorul asimptomatic – la contacți (alți pacienți, personal medical, aparținători), sau indirect, prin contactul cu obiectele contaminate cu spori sau forme vegetative.

Clinic

infecția ușoara cu Clostridium Difficile se manifesta prin
– diaree apoasa de trei sau mai multe ori pe zi, timp de mai multe zile;
– ușoare crampe abdominale si disconfort abdominal.

in timp ce infecția severă prezintă

– crampe si dureri abdominale, uneori, severe;
– febra;
– sange si puroi in scaun;
– greata;
– deshidratare;
– pierderea poftei de mancare;
– scadere in greutate

-in formele severe, cu megacolon toxic și ileus, apare distensia abdominală, încetinirea tranzitului intestinal cu fenomene de sepsis și șoc septic (instabilitate hemodinamică cu hipotensiune arterială)

Testele de laborator

Teste coprologice (din scaun) – toxinele produse de clostridium difficile pot fi detectate in urma analizarii probei din scaun.

—- determinarea glutamat dehidrogenazei (GDH) din scaun – test de screening, certifică colonizarea cu tulpini de Clostridium difficile, fără a se putea preciza caracterul toxigen al tulpinii (un test pozitiv nu distinge între infecția cu Clostridium difficile toxigen și netoxigen, in timp ce un rezultat negativ face puțin probabil diagnosticul de infecție cu Clostridium difficile)

—- determinarea toxinelor A și B din scaun prin tehnici imunoenzimatice – este cea mai folosită metodă, are sensibilitate de cca 75%-95% și specificitate crescută (80%-98%); determinarea genei toxinei A și B – au sensibilitate și specificitate ridicată și reprezintă gold standard-ul de diagnostic;

—- testele de cultură din scaun;

—- hemograma (leucocitoza severă este semn indicator al infecției cu Clostridium difficile), markerii de inflamație (fibrinogen, proteina C reactivă), albumina serică, ionograma, funcția renală.

—- Radiologic – imagini sugestive de distnsie enterala.

În situații particulare – se poate efectua cu prudență colonoscopia, care evidențiază aspectul de colită pseudomembranoasă – depuneri galbui la nivelul mucoasei, restul mucoasei avand aspect normal

colonoscopie

Teste imagistice – Daca medicul este ingrijorat cu privire la posibilele complicatii ale bolii, poate solicita realizarea unei tomografii computerizate care ofera imagini detaliate ale colonului. In urma scanarii, peretele colonului poate fi ingrosat – caracteristica specifica in colita pseudomembranoasa

Principiile tratamentului în infecţia cu Clostridium difficile:

–Oprirea tratamentelor antibiotice inutile – această măsură poate fi suficientă în formele ușoare de boală,

–Tratamentul cu antibiotice active pe Clostridium difficile, pe o perioadă de10-14 zile, în funcție de forma clinică de boală-

-metronidazol pe cale orală (500mg la 8ore, 10zile) în formele ușoare și moderate,

-vancomicină pe cale orală (125mg la 6 ore, 10-14zile) în formele moderat-severe,

-metronidazol iv. și vancomicină pe cale orală si clisma în formele severe); Recent în tratamentul infecției cu Clostridium difficile a fost introdus un nou antibiotic – fidaxomicina, care reduce cu mult rata recidivelor față de vancomicină.

–Recolonizarea colonică cu microbiotă fecală de la donator sănătos – se recomandă la pacienții cu cel puțin trei episoade de recădere, care nu au răspuns la tratamentul standard cu antibiotice, cu rezultate foarte bune;

—–Administrarea de probiotice (Ex: Saccharomyces boulardii, Lactobacillus bulgaricus) are beneficii controversate în tratamentul bolii și prevenirea recăderii;

—–Înlocuirea pierderilor de substanţe prin scaunele diareice frecvente (apă, electroliţi, albumină, alte substante nutritive);

—–Intervenția chirurgicală (colectomia subtotală, rezecția unei porțiuni din colon) poate fi necesară în cazurile grave,care nu răspund la tratamentul antibiotic standard (ex:  megacolon toxic, perforaţie intestinală, necroza colonului, coagulare intravasculară diseminată sau insuficienţă multiplă de organe);

—Se interzice administrarea de medicamente care încetinesc peristaltismul intestinal (antispastice, opiacee, etc).

Regimul alimentar în enterocolita cu Clostridium difficile:

—Regimul alimentar este benefic în enterocolita cu Clostridium difficile, ca și în celelalte boli diareice, în perioada acută a bolii. Regimul alimentar se stabileşte personalizat, pentru fiecare pacient, de către medicul curant.

—Este importantă hidratarea și alimentația corectă a pacientului pentru a preveni deshidratarea și malnutriția protein-calorică. În perioada acută a bolii, se recomandă evitarea consumului de:

—Lapte dulce;

—Dulciuri de orice fel;

—Fructe şi legumele crude (nefierte),

—Murături, maioneză, salate cu mult ulei, varză, fasole, cartofi fierți şi vinete

Concluzii

• —Infectia cu Clostridium difficile poate provoca sindroame diareice severe.
• —Pentru evitarea enterocolitelor determinate de Clostridium difficile, se recomandă limitarea administrării de lungă durată a antibioticelor care determina un dezechilibru al florei intestinale.
• —Existența unor multipli factori implicați în patogenia, transmiterea și răspândirea acestei infecții intestinale severe crește riscul de apariție a unor epidemii la nivel regional/global.
• Necesită o abordare complexă, fiind obligatorii metode de supraveghere și control epidemiologic pentru limitarea răspândirii acestor microbi și scăderea incidenței bolii pe care o determină.
• —Multiplele recurențe după terapia standard, alături de intenția de a preveni cât mai bine complicațiile respectivelor boli au condus la căutarea și evaluarea unor noi soluții și scheme terapeutice.

descarca de aici prezentarea in .ppt